Invenţia motorului de căutare Google nu a fost nicidecum un act de geniu, aşa cum probabil ştii deja. Doi masteranzi la Stanford preiau conceptul de motor de căutare de la rudimentarul Yahoo, dezvoltă sistemul PageRank şi dau lovitura după aproximativ 1 an de căutări de sponsori prin Sillicon Valley. Problema recuperării banilor investiţi în serverele extrem de scumpe a venit şi ea mai degrabă dintr-o viziune de o noapte decât ca urmare a unui proces intens de creaţie al unei echipe de genii. Principiul de afişare a reclamelor în funcţie de conţinutul paginii pe coloana din dreapta în casete a fost preluat integral din Pagini Aurii. Nimic genial. Dar urmarea punerii cap la cap a acestor idei şi intrarea la Bursă a corporaţiei Google ne aduce pe noi, simpli programatori, la câteva zeci de ani după marea revelaţie, în postura de a căuta idei geniale pentru a face faţă competiţiei intense pentru o poziţie favorabilă în motoarele de căutare (vizez în principal Google dar nu sunt de ignorat Yahoo, Dogpile, Altavista, Bing), o competiţie acerbă datorită simplului fapt că afişarea produsului tău costă. Am încercat să fac reclamă unui site acum un an şi ceva folosind Google AdWords. După o investiţie minoră de 50 de dolari m-am oprit şocat de articolul extrem de convingător al unui “Advertiser” veteran. Se pare că promovarea serioasă şi cu rezultate notabile, nu excepţionale, a unui site costă în termeni mari, în funcţie de nişă, între 1000 şi 1 milion de dolari. Groaznic. Şi ce pot face dacă nu am banii ăştia? Aparent nimic. Asta este ideea transmisă cu date tehnice convingătoare de Google. Este evident că magnaţii care deţin acum Google nu doresc să îşi piardă fondurile. S-a născut nevoia de a crea pagini web astfel încât roboţii care le indexează să le acorde importanţă mai mare decăt site-urilor “vecinului de nişă”. Unele din rezultatele notate de această ştiinţă deocamdată nerecunoscută ca atare au dus la formarea unui val uriaş de critici din partea celor de la Google.

Voi reveni în articole următoare asupra detaliilor pseudoştiinţei SEO (Search Engine Optimisation). Pentru moment ţin să precizez că datele tehnice oferite de cursurile de marketing şi advertising ale oricărei instituţii din lume sunt corecte dar incomplete prin faptul că nu includ niciun “worst practice”. Iar viaţa reală, formată din oameni reali dotaţi cu stomacuri şi celule receptoare de temperatură, oameni care pot simţi foamea şi frigul, oferă în general doar situaţii-limită în care niciunul dintre competitorii hămesiţi după bucăţica ta din cota de piaţă nu este dispus să adopte un “best-practice”. Niciun curs nu îţi poate furniza informaţii despre cum să respecţi legea dar să dansezi pe muchia ei astfel încât să te poţi feri de competitorii ultra  agresivi. Eu îţi pot oferi trucurile pe care le-am descoperit în timp fiindcă deocamdată suntem noi împotriva lor. Mai târziu datele vor fi, evident, altele. Să argumentez rapid caracterul “mârlănesc” al pieţei reale, eludat cu desăvârşire în tratatele de management şi marketing. Google.com Ai auzit de ei, sunt convins (tonul trebuie să fie de asemenea în acord cu natura informaţiilor tranmise). Google AdSense, secţiunea de reclame pentru Publishers, interzice prin contract legal sub incidenţa legilor Statelor Unite ale Americii cu ameninţarea eliminării pe viaţă din sistem orice tentativă de prezentare a reclamelor oferite în pop-ups, pop-unders etc. cu scopul declarat de a oferi o experianţă plăcută userului şi de a nu atrage atenţia în mod explicit asupra reclamelor pentru protejarea Advertiser-ilor. Ai auzit şi de YouTube, sunt convins. Este deţinut de Google. Aici Google plasează reclame chiar în videoclipuri. Mai “in-your-face”, mai explicit şi mai enervant de atât nu cred că puteau plasa acele rânduri care chiar nu mă interesează când  vreau să îl urmăresc pe Fred. Sau pe Dr.Phill, tipul cu “you have been Philled in”. Google are voie să îşi încalce propriile reguli. Fiindcă el le face. Oamenii care conduc lumea îţi garantez că râd cu lacrimi citind cărţile de management. Fiindcă nu cred că au respectat vreodată, incidental, una din indicaţiile cretinoide, de grădiniţă, oferite acolo de persoane autorizate, plătite de ei.

Buun. Search engine optimisation. Să facem asta. Îţi voi da câteva sfaturi. Cum să îndoi regulile. Şi pentru asta noi trebuie să fim împreună geniali. Nu ştiu tot şi nici nu am cum. Aştept sfaturile tale.

Cu respect, RJV