Salut! Mă numesc Radosavlevici Jivko-Valentino şi sunt român. CNP-ul meu, tot de 13 caractere, ar putea spune mai multe despre mine. Născut în Bucureşti, la Spitalul Municipal, sex masculin, 11 iulie 1989. E foarte uşor să judeci pe cineva după locul de naştere sau după familia pe care nu avea cum să şi-o aleagă sau după culoarea pielii sau după ticurile nervoase pe care le-a acumulat tot involuntar şi independent de voinţa proprie dealungul anilor. Sunt alb şi nu am ticuri. Şi mă opresc aici, societatea ne-a învăţat să fim cei mai mari rasişti exact atunci când încercăm să îi apărăm pe cei atacaţi din acest motiv. Deşi am numele ăsta sunt cât se poate de român. Nu ştiu nici italiană, nici bulgărească, nici croată. Deşi m-am născut în Bucureşti am trăit la ţară până la 7 ani. Locul ăla îmi revine frecvent în vise. Acei 6 ani şi ceva au fost perioada mea de căutări. Niciun film din lume, oricât de bine ar fi turnat, nu poate să înfăţişeze magia lucrurilor brutal de simple. Cerul de toamnă, stelele de vară, mirosul de grâu, pământul uscat de arşiţă zgâriind tălpile… toate astea te încătuşează în cel mai ciudat mod, te fac să priveşti dincolo de ele, prin ele, tot universul. Eşti încătuşat dar liber. Acel loc se numea Seaca, judeţul Olt. De multe ori mă auzeam spunându-mi “suferinţa te face un om mai bun”. 11 ani mai târziu îmi sărbătoream majoratul având grijă de un foc plăpând în vatra bunicii. Şi voiam să caut suferinţa dar nu era acolo aşa că am zâmbit… poate eram deja un om mai bun.

Au urmat câţiva ani de şcoală generală. M-am străduit să am note mari şi am fost mereu premiant. Uram prostia. Mă ardea pe interior, mă făcea să îmi pierd minţile, cele mai mari grozăvii care mi se întâmplaseră fuseseră cauzate de prostia mea sau a altora. Şi eram îngrozit de fete. Asta până în clasa a noua, când m-am hotărât să caut dincolo de clişeul ăsta atât de vulgarizat, “băiat-fată”. Mergeam singur câte 50 de minute către liceu şi mă întorceam tot singur. Căutam răspunsuri, animam oraşul murdar, cream din aburi păsări şi mă imaginam zburând în timp ce autobuzul mă purta către casă. Primii 3 ani în Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” au fost buni din punctul de vedere al profesorilor mei. Medii peste 9,5. În clasa a XII-a m-am hotărât să joc baschet în loc să merg la cursuri. Şi să îi arăt profesorului meu de limba română că nu există răspunsuri. La nimic. Am pierdut vremea. Şi… pentru că examenul de admitere la Poli a fost derizoriu… Am intrat la Automatică. Trebuie precizat un eveniment care a avut loc în perioada asta, ceva care acum parcă înglobează toată istoria mea. Cândva la începutul anului final de liceu am cunoscut-o pe Anca. (las goale aceste rânduri… ar fi prea mici, oricum…)

Fiind pasionat de calculatoare şi internet am început în anii mei de leneveală un intens proces de studiu, sinteză şi inovaţie. Era leneveală fiindcă nu făceam ceva concret pentru “şcoală”. M-am trezit ca dintr-un vis programator PHP, MySQL, javascript (şi altele), bun cunoscător al tehnicilor de optimizare a codului web pentru o mai bună indexare în motoarele de căutare (SEO) şi… Aş continua dar simt că nu are sens. Am lucrat o vreme ca programator PHP aşa că efortul de studiu mi-a fost recunoscut prin promovarea acelui interviu.

Sunt student în anul II la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, secţia Ingineria Sistemelor. Sunt creatorul site-ului Fervoare.com. Sunt poet, prozator, programator, iubit. Şi sunt încântat că ai ajuns şi la rândul ăsta. Înseamnă că nu te-am plictisit.